Schiţe de rătăcire...

Cel mai greu lucru nu este să ataci una din marile probleme insolubile, ci s-adresezi cuiva un cuvânt delicat care să spună totul şi nimic. (pag. 177).

Când ne trezim prost dispuşi, e sigur că vom face o descoperire atroce oarecare, fie şi numai observându-ne pe noi (pag. 174).

Ceea ce poate fi rostit e lipsit de realitate. Nu există şi nu contează decât ceea ce nu trece în cuvânt (pag. 167). 

Prietenia e un pact, o convenţie. Două fiinţe se anagajează în chip tacit să nu trâmbiţeze niciodată ceea ce fiecare gândeşte în fond despre cealaltă. Un soi de alianţă întemeiată pe menajamente. Când una dintre ele dă în vileag cusurile celeilalte, pactul e denunţat, alianţa ruptă. Nici o prietenie nu durează dacă unul din parteneri nu mai ascultă de regula jocului. Altfel spus, nici o prietenie nu suportă o doză exagerată de sinceritate (pag. 145).

Sănătatea este o stare de nonsimţire, ba chiar de nonrealitate. Îndată ce încetezi să suferi, încetezi să exişti (pag. 125). 

Nimic nu ne face să devenim modeşti, nici chiar priveliştea unui cadavru (pag. 97). 

Orice concesie pe care o facem e însoţită de o împuţinare lăuntrică de care nu ne dăm seama imediat (pag. 89). 

Cel mai rău lucru nu e melancolia, nici disperarea, ci întâlnirea lor, ciocnirea lor. Să fii strivit între amândouă! (pag. 182). 

În această clipă, sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte (pag. 185).

Omul este inacceptabil! (pag. 190)

Toate cele de mai sus, numite - schiţe de rătăcire, sunt citate din cartea marelui Cioran - Sfârtecare; pentru mine au fost cele mai pătrunzătoare şi mai cuprinzătoare.....

Lectură plăcută!