Dat fiind faptul că sunt o fire mai puţin diplomatică, n-am putut salva nimic din esenţele pe care le-am avut în traistă, n-am ştiut (sau vrut) să lupt doar pentru amăgiri, aşa că mi-am continuat, cred....marele orgoliu! ...şi am găsit un suprem aliat prin scrierile lui Cioran.
Arta de a evita sfinţenia
Învaţă să consideri: amăgirile ca virtuţii; tristeţea ca eleganţă; teama ca pretext; iubirea ca uitare; detaşarea ca lux; omul ca amintire; viaţa ca legănare; suferinţa ca exerciţiu; moartea din plenitudine, ca scop; existenţa, ca floare la ureche.
Reguli pentru a nu cădea pradă melancoliei
a gândi lumea politic (putere şi dominare);
a diviniza ritmul: marşul militar înaintea unei simfonii;
a urî toate culorile: ele trezesc stări sufleteşti care sfârşesc fatal în melancolie. Până şi roşul e dizolvant, absorbiţi mult timp în el. A ne pierde în ultima degradare a albului, a ne pierde în absenţa de culoare;
a ne căuta nuanţe în sentimente; fiecare din ele exercită o sugestie şi atrăgându-ne, rând pe rând, lunecăm în noi ca în necunoscut;
totul este sfâşietor, ne spune melancolia. Îi vom răspunde: a muri obiectiv;
a-ţi fi margine ţie;
a da expresie de dans tuturor sentimentelor; a ne căuta în afară; a ne scoate din noi în lumea semnelor exterioare;
totul este a trece peste senzaţia de slăbiciune care dizolvă corpul şi sufletul. Şi pentru a o învinge, nici un mijloc nu e prea delicat sau prea vulgar. A gândi politic în muzică;
a naşte forţa prin gânduri şi a sili sentimentele s-o servească;
a te sfâşia în formă. O metodologie a destrămării; a te lichida cu gust şi cu stăpânire; a muri, adică a-ţi pierde linia.
A dezlega teama de propriul tău destin. (pag. 141-142).
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu