joi, 24 mai 2012 0 comentarii




joi, 17 mai 2012 0 comentarii

Inimă de câine, Mihail Bulgakov

Cartea: Inimă de câine
Autor: Mihail Bulgakov
Categoria: Literatura Universala
Colectie: Top 10+
Editura: POLIROM 
An aparitie: 2011
Nr. pagini: 186


Mi-am dorit forte mult să am în mână această minunaţie de carte, deoarece ştiam că ar fi imposibil să nu-mi placă, atât timp cât titlul spune multe minții mele, mult mai mult decât pot eu să povestesc (acesta a fost elementul decisiv care a condus în instalarea dorinţei mele de a descoperi și descifra titlul gingaș al cărții lui Bulgakov).
Recunosc că Mihail Bulgakov nu a trezit în mine un anume sentiment deosebit după ce am citit Maestrul şi Margareta (roman ficţiune) însă după această carte, de fapt două cărți într- o singură copertă în care sunt redate două fabule drăguţe Inimă de câine şi Însemnări pe manşete mi-am cam schimbat impresia (şi e în bine!,... a fost capabil să-mi aducă zâmbetul pe faţă în timp ce lecturam cu spor, deşi spaţiul ambiental nu a fost pe măsură - e cartea citită în RATP dimineaţa pe la 7:15 min :)))

Acţiunea nuvelei Inimă de câine presupune: un profesor vizionar ce realizează un transplant de creier uman - la prima vedere fiind imposibil - în trupul unui sărman câine, dând naştere în fond unui om rezultat în urma experienţei de laborator, urmarea unei operaţii pe creier. Mai exact, transferă hipofiza unui bărbat în creierul unui câine, ajuns la el în apartament în mod accidental..desigur; această operaţiune este descrisă cu lux de amănunte, de la deschiderea cutiei craniene până la evidenţierea nervurilor vineţii şi petele roşietice a creierului lui Şarik (faimosul câine). 

Acest omuleţ creeat de profesor devine o adevărată pacoste la casa omului, evoluând cu fiecare zi însă având un comportament primitiv fără prea multe cizelări; omuleţul nou-născut dă dovadă de apucături asemeni unui beţiv, nu prezintă interes pentru absolut nimic din această viaţă,  este leneş, răutăcios, fiind chiar violent atât verbal cât şi fizic în diverse situaţii inedite. 
Deşi este asemeni unui om revoluţionar pe dos, are totuşi un mugure de personalitate şi ţine morţiş să fie botezat, să beneficieze de acte în regulă, să capete un nume adecvat omului obişnuit, normal până la urmă. Nu agreează numele propus de profesor (stăpânul său, deși există datorită lui!) astfel încât îşi alege un nume singur şi anume Poligraf Poligrafovici (până şi numele sună haotic asemeni personalităţii lui:))).

Suntem martorii unei adevărate confruntări cu simplele deprinderi ce se întrepătrund în viaţa zilnică, care pentru oamenii adevăraţi sunt involuntare, neimportante uneori (depinde de situaţii şi context) dar care pentru omuleţ sunt cu adevărat imposibile şi greu de tolerat. Și totuși, singura persoană care are de suferit și îndurat din pricina omulețului format, nu este altcineva, decât maestrul, care a îndrăznit conceperea experimentului...fără un obiectiv precis - ce trebuia stabilit încă din fazele incipiente ale minunatei transformării - umanizarea câinelui.

Ce să mai povestesc?!, nu prea multe... deoarece este o carte scurtă, o nuvelă jucăuşă. Vă las pe voi să descoperiţi adevăratele confruntări, năzbâtii, realizate de Poligrafi Poligrafovici; sunt sigură că pentru cei care iubesc animalele această carte va cădea asemeni unei prăjiturici pufoase într-o zi frumoasă de vară şi va readuce în suflet aşa cum mi-am reamintit şi eu,  momentele, clipele, cand încă mai citeam sau învăţam nuvele în şcoala generală.

Prin această carte, Bulgakov mi-a atins latura sensibilă, ascunsă în suflet, în special prin rândurile în care descrie cu lux de amănunte, viaţa mizerabilă a bietului căţel, momentele cruciale prin care trece, suferinţele, consecinţele pe care le suportă datorită oamenilor insensibili şi fără de suflet.

Însemnări pe manşete (partea a doua a cărții), redă viaţa unui scriitor care trăieşte în Rusia proaspăt reformată; sincer, nu prea mi-a plăcut această descriere, am fost puţin dezorientată de modul cum a redactat Bulgakov jurnalul unui amărât scriitor, și spun acestea deoarece un jurnal presupune o înșirare logică a faptelor, a evenimentelor survenite într-o zi (lună, an) oarecare din viața omului, în schimb autorul a redat totul haotic, fără un început bine stabilit, evidențiat, sau un sfârșit ușor așteptat; acțiunea se derulează fără un sens anume, fără a putea înțelege logica expusă de el, însă am de adăugat totuși, și o mică apreciere (remarcă): Bulgakov te transferă de la o extremă la alta, se joacă cu mintea ta astfel încât încearcă să parcurgă alături de tine, pas cu pas, trăirile adânci, unele pe care  poate nici nu ştiam că le puteam manifesta!

Într-un complet haos, o adevărată nebunie a vieţii cotidiene, un tânăr reuşeşte să se angajeze într-o instituţie literară, pentru a scăpa de sărăcia care stă rezemată pe umerii lui. Clădirea în sine dar şi instituţia este complet anostă, nu este cunoscută de nimeni, nu prezintă interes pentru oamenii citiţi; în schimb acest tânăr cu toată forţa şi încrederea în propriile cunoştinţe doreşte să creeze o identitate instituţiei, să înfiinţeze o tipografie unde să-şi desfăşoare activitatea, în care vor munci mai mulți oameni dornici de a scăpa de sărăcie și foamete.

Depune eforturi supraomeneşti, încearcă toate variantele pentru a se putea descurca cu puţinul avut şi pentru a putea supravieţui, pentru o lingură de mâncare, însă totul este în zadar datorită birocraţiei bine evidenţiată pentru acea perioadă.

Nimeni şi nimic nu pot schimba realitatea şi prezentul!






vineri, 11 mai 2012 0 comentarii

Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde (CITATE)

Psihologii au spus că există momente când pasiunea pentru păcat sau pentru ceea ce lumea numeşte păcat copleşeşte atât de tare un suflet, încât fiecare fibră a trupului, ca şi fiecare celulă a creierului, par să fie dominate de instincte irezistibile. În astfel de momente bărbaţii şi femeile îşi pierd libertatea propriei voinţe. Ei se îndreaptă spre sfârşitul lor ca nişte automate. Alegerea nu le mai aparţine, iar conştiinţa este fie distrusă, fie, dacă mai trăieşte, trăieşte pentru a da fascinaţie revoltei şi farmec nesupunerii. Când spiritul superior, acel luceafăr de ziuă al răului, s-a prăvălit din ceruri, a căzut ca un rebel. (pag. 173)

Orice impresie bună produsă de cineva îi aduce un duşman (spuse lordul Henry). Pentru a fi popular trebuie să fii o mediocritate. Nu şi cu femeile, spuse ducesa dând din cap, iar femeile conduc lumea. Te asigur că noi nu suportăm mediocrităţile. Noi, femeile, după cum spune cineva, iubim cu urechile, aşa cum voi, bărbaţii, iubiţi cu ochii, dacă iubiţi şi voi vreodată. (pag.179)

Cel mai groaznic lucru pe lume este plictiseala, Dorian. Este un păcat pentru care nu există iertare. Dar pe noi păcatul acesta nu ne va pândi, poate dacă aceşti oameni vor începe să vorbească despre asta şi la masa de seară. Trebuie să le spunem că subiectul este tabu. (pag. 185)

Moartea este singurul lucru care mă sperie. O urăsc. În zilele noastre poţi supravieţui la orice, în afară de asta. Moartea şi vulgaritatea sunt singurele două realităţi ale secolului nouăsprezece  pe care nu le putem face să dispară găsindu-le explicaţia. (pag. 193)

...nu te păcăli singur, viaţa nu este guvernată de voinţă sau intenţii.Viaţa este o chestiune de nervi, fibre şi celule alcătuite cu greutate, în care se ascunde gândul, iar pasiunea are visele sale. Te crezi în siguranţă şi puternic. Dar o singură schimbare a culorii dintr- o cameră sau un cer de dimineaţă, un anumit parfum pe care l -ai iubit cândva şi care aduce amintiri stranii cu el, un vers dintr - o poezie uitată peste care dai din întâmplare, un fragment muzical pe care nu l-ai mai auzit de mult...acestea sunt...lucrurile de care depinde viaţa noastră. (pag. 197)
miercuri, 9 mai 2012 1 comentarii

Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde


A trecut aproximativ o săptămână de când am terminat de citit această carte, dar abia astăzi mi-am spus că totuşi ar trebui să fac şi eu recenzia cărţii, poate reuşesc astfel să mă înviorez cât de cât.
Am citit cartea datorită lui moşulică drag, recunosc - nu ştiam vreo referinţă referitor la publicaţie sau cu directivă spre Oscar Wilde, astfel, am fost repede convinsă să fac cunoştinţă cu domnul Wilde si implicit - romanul său.

Din titlul cărţii înţelegem toţi că personajul principal este Dorian, un tânăr ciudat, misterios şi lipsit de personalitate - impresie personală, după ce am parcurs primele pagini ale cărţii, şi afirm aceasta, deoarece consider că un om raţional nu se poate lăsa influenţat (atât el cât şi viaţa sa)  de un mai mare lord Henry aşa cum procedează personajul în cauză; în a doua parte a cărţii, am avut impresia cum că ar lua naştere, un alt personaj principal; de ce asta ? să vă zic: păi, prin imensele viclenii şi fapte deşarte realizate, este inadmisibil să poti crede că niciodată tu, ca pământean, nu poti îmbătrâni şi că vei avea o tinereţe veşnică aşa cum susţinea cu desăvârşire personajul Dorian.

Dorina este întruchipat de Oscar Wilde ca fiind un bărbat ce - şi satisface absolut toate dorinţele, făcând multe victime doar pentru simpla plăcere interioară, nu ţine cont de oamenii care i- au fost alături o viaţă, oameni care au avut de suferit mult pe seama comportamentului şi faptelor sale, acesta exagerând din toate punctele de vedere, cu ceea ce numim materie vie şi moartă totodată.

Am avut momente în care mă plictisisem teribil de mult citind cartea, când toate descrierile lui Wilde erau exagerat de amănunţite, consider că a insistat mult pe unele nimicuri, chiar dacă pe alocuri, au avut o anume însemnătate istorică.

Spre finalul cărţii a fost un pic mai bine, spun asta pentru că Wilde a încercat să - i scoată în evidenţă si să-i contureze lui Dorian, oarecum latura umanistă (să o numesc aşa pentru că Dorian a fost mai degrabă un adevărat animal sălbatic) prin puţinele momente în care parcă, parcă regreta viaţa sa murdară dând dovadă de un oareşce raţionament. Am avut impreisa că se instalase în adâncurile lui o frică asupra morţii, moarte ce putea fi cauzată de către fratele lui Sybil Vane.

După ce am rumegat cu grijă toată intriga, sincer, mă aşteptam la un aşa sfârşit, nu am fost surprinsă deloc de finalul creeat de Wilde şi chiar mă bucur!... pentru modul lui Dorian de a se salva în faţa divinităţii.

Una cu alta, ca şi concluzie, cartea se merită citită, sunt descrise şi pasaje realiste, sunt şi momente istorice, poate unele cu o uşoară reflexie spre marea dragoste; acum, cred eu, că  aprecierea scrierii ţine mult de valoarea şi proporţia raportului uman/animal atribuit de cititor lui Dorian.
 
;