O vară fără bărbaţi, Siri Hustvedt

Cartea: O vară fără bărbaţi

An aparitie: 2012

Autor: Siri Hustvedt

Editura: POLIROM

Nr. pagini: 189

Preţ, acum la reducere: 18,36 lei

De ce am citit această carte?! Pai ...într-o primă fază titlul mi -a captat toată atenţia şi curiozitatea deoarece sună destul de ciudat (e cam imposibil vara fără bărbaţi....în zilele noastre!:)))) ca apoi văzând pe scurt ce presupune acţiunea romanului să mă decid în a o achiziţiona de la librăria on - line şi să o răsfoiesc ulterior pe îndelete...

Personajul principal este reprezentat de o femeie ajunsă la vârsta maturităţii, de 55 de ani pe nume Mia Fredricksen, o femeie împlinită, cu o carieră universitară în spate, poetă cu un oarecare renume. Romanul de faţă debutează cu o destrămare a universului eroinei şi anume, faptul că bărbatul cu care a împărţit acelaşi pat şi aceeaşi casă timp de 35 de ani o anunţă că doreşte să facă o pauză privind căsnicia lor. De menţionat că Mia şi Boris Izcovich aveau împreună o fetiţă - Daisy şi ea deosebită prin faptul că devenise actriţă.

Problema acestei pauze constă în înlocuirea soţiei cu o franţuzoaică, destul de cochetă şi frumoasă cu aproximativ 20 de ani mai tânără ca Boris.

Pauză o aduce pe Mia într-un azil diagnosticată fiind cu o uşoară psihoză. După această cădere nervoasă, femeia se întoarce în Bonden, oraşul copilăriei unde alături de mama şi prietenele ei (mult mai bătrăne, fericita tânără avea 75 de ani:)) din azil se chinuie să treacă cu brio acest episod teribil, conştientă fiind, că deţine o problemă nervoasă de moment şi se poate vindeca prin răbdare şi prin celelalte activităţi întreprinse. Astfel, împreună cu un grup de fete cărora le ţinea un curs de poezie trece prin fel şi fel de episoade mai mult sau mai puţin plăcute, dificile, incitante însă toate vor avea până la urmă sfârşit.

Femeia descurajată, dezamăgită beneficiază şi de sprijinul surorii sale Bea, care se hotărăşte să-i facă o vizită, în casa unde locuieşte acum cu chirie pentru a o îmbărbăta şi a o simţi cum era odată când se jucau în curtea casei părinteşti; a avut şi rol de somnifer asupra Miei, deoarece a adus un somn profund şi liniştit când a simţit-o în patul mare şi rece al camerei.

După perioada întunecată, Mia începe să fie iar curtată de fostul bărbat, prin tot felul de intermediari (mesaje, internet, scrisori, chiar propria fiică) însă aceasta decide dacă va salva căsnicia cu o singură şi mare condiţie: Să fie curtată de Boris!

Cartea, O vară fără bărbaţi, este scrisă la persoana întâi în care autoarea doreşte ca noi cititorii, prietenii ei să ne descoperim oarecum sinele, (îndeosebi dacă suntem femei) o carte în care sunt detaliate diferenţele dintre sexe, o carte în care ne este redat întreg fenomenul numit -  recuperare, poate chiar şi o maturizare deşi eroinele romanului sunt trecute bine de prima tinerete, o carte despre o remarcabilă scufundare în universul profund al feminităţii.

A fost o carte din care pot extrage unele învăţături, şi anume că niciodată nu trebuie să te încrezi în totalitate celui care-ai spui (poate într-un moment de euforie şi maximă sinceritate) că este mai mult decât întreg Universul pentru tine, că în acelaşi timp reprezintă sfera ta de inspiraţie şi completare, că faci mult mai multe datorită/pentru el, una cu alta că-l iubeşti cu toată tăria şi sinceritatea pe care o deţii!

Ecranul se întunecă! 

Ultimul bărbat american, Elizabeth Gilbert

Cartea: Ultimul bărbat american

Autor: Elizabeth Gilbert

Editura: HUMANITAS

An aparitie: 2009

Nr. pagini: 263
Preţ: 25, 6 lei

O carte jucăuşă pot să o numesc!  am primit -o cadou si am fost tare încântată când am aşezat- o lângă celelalte cărţi ale doamnei Gilbert; sunt oarecum mulţumită că am aproximativ toate volumele scriitoarei, cu o singură excepţie (dar care se va rezolva în viitorul apropiat, doresc sa-mi achiziţionez de la librăria on line şi cartea care-mi lipseşte din această serie - Pelerinii ).

Cartea, Ultimul bărbat american, redă povestea lui Eustace Conway, o poveste în care este evidenţiat progresul omului modest pe continentul american. Eustace C. copil fiind, provenind dintr-o familie închegată, cu o mamă devotată creşterii pruncilor şi cu un tată exagerat de sever prin comportament şi atitudine faţă de propriul copil. Această manifestare nebunească a părintelui este atribuită doar copilului înţelept şi luminat Eustace C. şi nu tuturor membrilor minori care alcătuiesc familia Conway.

Datorită exigenţelor impuse de propriul tată, copilul Eustace hotărăşte să ducă o viaţă în pustietate (pentru o fază iniţială), o viaţă curată în inima naturii, fără prea multe obiecte care ar complica în totalitate liniştea sufletului. Astfel, la început omul a dormit pe jos, şi s-a îmbrăcat cu blănuri. Când îi era foame arunca cu pietre în păsări, săgeta iepuri şi săpa în pământ după rădăcini pentru a suravieţui. Era nomad, mergea pe jos, apoi s-a mutat într-un cort şi a devenit un vânător mai sofisticat, a reuşit să facă focul folosind cremene şi fier; apoi când a stăpânit acest meşteşug a folosit şi chibriturile; progresa evident pe zi ce trecea: s-a mutat din tepee într- o colibă din lemn. 

A devenit agricultor, defrişând pământul şi cultivând grădini; a fost mai întâit indian, apoi explorator, apoi pionier. Şi-a construit singur o cabană şi a devenit un adevărat colonist.

Om cu viziune utopică, trăieşte cu speranţa că oamenii cu aceleaşi păreri ca el îşi vor cumpăra proprietăţi în jurul Turtlei Island (adevăratul paradis construit de Eustace C.) şi-şi vor creşte familiile aşa cum poate şi- o va creşte el într-o zi.

Eustace C., un personaj care iubeşte cu toată ardoarea animalele, natura, plantele, tot ceea ce are viaţă, are visuri în întemeierea unei familii proprii, adevărate în care să poată dărui dragoste femeii sincere, loiale, iubitoare şi dornică de a împărţi cu el viaţa în natură. Deşi încearcă cu gânduri curate să-şi clădească o familie, să facă 13 copii acest gând rămâne încă imposibil şi neatins; dar totuşi nu-şi pierde credinţa şi visurile deşi timpul zboară şi nu are răbdare cu nimeni.

Am citit această carte într-o perioadă destul de agitată (fiind într- o nelinişte sufletească) însă doresc să menţionez: este o carte ideală pentru destindere, pentru a conştientiza că acea fracţiune de atenţie în viaţă trebuie observată, de noi, de toţi, în orice activitate derulată, atât în somn cât şi în plină zi de muncă.

 Fără Cămaşă. Fară Pantofi. Fără vorbit pe la spate, ce dracu!

Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt

Cartea: Jurnalul Fericirii

Autor: Nicolae Steinhardt

Editura: Rohia

Anul apariţiei: 2005

Nr. pagini: 458

Cartea se găseşte de cumpărat la o librărie o line şi costă 30 lei; 

libris.ro ne oferă şi cărţi în limba engleză.

Cartea a apărut la un deceniu şi jumătate de când Nicolae Steinhardt s-a despărţit de noi, astfel datorită comunităţii din Mănăstirea Rohia (unde i-au fost depuse şi osemintele), firesc şi frumos, s-a publicat mărturisirea de credinţă a Părintelui Nicolae Steinhardt : Jurnalul Fericirii. 
Cred că este normal şi drept, ca această carte să fie publicată în editura mănăstirii deoarece părintele considera într-una din scrierile sale adresate lui Virgil Bulat că mănăstirea îmi este moştenitoare.

Jurnalul Fericirii nu a fost ţinut cronologic, deoarece creion şi hârtie marele autor nu a avut la închisoare; este scris apres coup, în temeiului unor amintiri vii şi proaspete. Cartea Jurnalul Fericirii, este prezentată pe sărite, aşa cum s-au derulat imaginile, aducerile aminte, cugetele în propria-i conştiinţă a lui N.S.

Ce vreau să subliniez încă de la început: faptul că în această carte, sunt descrise momentele triste, dramatice, chinuitoare în corelaţie cu timpul, spaţiul şi oportunitatea în cauză,  nu duc la o încadrarea a operei într-un clasic roman autobiografic. Şi de ce afirma aceasta?!...este adevărat că prin construcţie, opera lui N. Stheinhardt scapă de clasificările comune şi definirile exacte, face parte din multitudinea de opere antitotalitare cunoscute ca fiind literatură de sertar, dar...să revin şi să specific că în jurnal se conturează universul carceral extins de comunism la dimesiunile ţării, pericolul mortal în care se afla cultura la acea vreme.

Consider, că orice jurnal autobiografic presupune o notaţie cotidiană, vizând toate manifestările importante petrecute în acea zi, în fine, presupune o anumită continuitate a evenimentelor.

În Jurnalul Fericirii este conturat de către N.S. cu lux de amănunte universul carceral astfel încât nu poate fi încadrat în forma clasică a unui jurnal de idei (asemeni operei lui Constantin Noica, 1991). În opera sa, autorul culege si dezbate imprevizibil argumente din valorile literaturii şi filozofiei naţionale şi universale, împlind totodată domeniile ştiinţei, religiilor, artei. 

Prin harul său, discursul marelui părinte te face să te mişti fără complexe printre maximele veacului creeând totodată sentimentul de a coparticipa la descoperirea unor semnificaţii subtile.

Susţin cu tărie că această carte poate fi citită şi înţeleasă doar atuci când sufletul nostru este ajuns la maturitatea oferită de duhul sfânt, când suntem în starea de pace şi linişte chiar şi cu oamenii cărora le-am făcut rău. Este o carte ce poate fi desluşită atunci când atingem cotele maxime de apărare şi susşinere a credinţei ortodoxe.

Este o carte splendidă, un amestec de notaţie cotidiană, amintire, confesiune, umor, tragedie, fiziologie, istorie, citate, etc.