Despre lucruri cu adevarat importante

Mi-a placut mult clasificarea facuta de Plesu, cum iubirile ar exista sub doua forme: iubiri fericite si iubiri nefericite. E tare interesanta aceasta clasare, care pana la urma duce la stergerea iubirilor nefericite din registrul iubirii:

Admit ca ele sunt curente, aproape inevitabile si ca isi au nimbul lor de tragism si de respectabilitate. Nu sunt insa iubiri adevarate, sunt doar teribile probe exsitentiale, provocari tainice ale sortii, materie prima pentru o eventuala solutie de intelepciune. Iubirea adevarata e fericire pe termen lung, sau nu e deloc. Asa ceva nu exista?

Bine! atunci nu exista iubire adevarata.

Mda...si referitor la un gand rapid despre iubire, ajungi sa te intrebi daca mai traiesti pentru iubire? daca mai exista cineva care se gandeste la adevaratele valori? daca mai exista placeri depline si relatii colocviale sincere, inocente?...peste tot  in jur auzi la nesfarsit:

...trei propozitii de o miraculoasa, sublima, unanima banalitate:1. Ne vom iubi vesnic, (cu variante Nu ne mai vom desparti niciodata , Nu-mi mai pot imagina viata de- aici inainte fara tine, etc. 2. Parca ne-am cunoaste dintotdeauna (cu variante : Suntem facuti unul pentru altul, Am fost programati de la inceputul lumii sa ne intalnim, Esti dintotdeauna perechea mea, jumatatea mea) si 3. Iubirea noastra e unica ( Traim ceva rarisim, fara precedent, fara comuna masura cu iubirile altor cupluri). Daca nu te -ai auzit niciodata proferand macar unul din aceste trei absoluturi, n-ai fost niciodata cu adevarat indragostic. Faptul ca i-ai auzit si pe altii vorbind la fel nu te demobilizeaza. Cu tine si cu amorul tau e altceva. Ceva profund, neconventional, ireductibil. Intr-o a doua instanta, urmeaza dez-vrajirea, momentul luciditatii, masivitatea cinica a bunului -simt. Vertiginosul afect originar se adumbreste, se asaza, isi pierde palpitul. Vesnicia devine negociabila. Pur si simplu nu se confirma. Ajuns in papuci, domesticit prin rutina, erosul cunoaste calmul amarui al relativitatii. Ideea unei intalniri destinale, pregatita laborios in divin si, inca de la facerea lumii, se transforma intr-o metafora adolescentina, de un romantism duios. Pe scurt, dupa momentul mai mult sau mai putin fulgurant, al aprinderii initiale, urmeaza mai devreme sau mai tarziu, rezonabilitatea, sedentarizarea, decongestia. Intr-o a treia instanta insa, lucrurile isi recupereaza misterul si legitimitatea. Misterul rezulta din tocmai faptul ca universalitatea raportarii la absolut prin care debuteaza orice entuziasm amoros nu-si pierde fragezimea, patosul, nimbul extatic. Toti traverseaza acelasi scenariu, dar toti il traiesc ca pe o noutate totala, ca pe o surpriza, ca pe un soc. Cu alte cuvinte, credinta in eternitatea, predeterminarea si unicatul inatalnirii, desi contrazisa sistemic de realitatea imanenta, se dovedeste ea insasi eterna, predeterminata, unica. Ceea ce inseamna ca evenimentul iubirii se situeaza in alt plan decat acela al imanentei.

 Poate nu va obosesc si plictisesc cu aceste randuri furate din scrierile lui A. Plesu, citite, rascitite si tot citite pana ce am realizat eu asa....ca-s prea frumoase si realiste, deci  trebuie sa le scot la iveala si sa le asez pe micutul blog!

Indragostit, Mitica traieste, intre doua halbe, episodul platonician al vietii sale si devine , astfel, metafizician...(Andrei Plesu,  Despre frumusetea uitata a vietii, 2011) 

Rem , Mircea Cartarescu

Cartea REM

Autor Mircea Cartarescu

Editura Humanitas

An aparitie 2008

Nr. pagini 184

Pret 22 ron, pe www.libris.ro

Am auzit cu totii despre nostalgicul scriitor roman Mircea Cartarescu, Rem este primul roman citit de Cartarescu...ma tot pregateam eu sa-l lecturez dar uite ca a venit si timpul...in aceast inceput de toamna plapanda :)

Pentur mine toate cartile sunt speciale pentru fiecare etapa parcursa in viata. Si daca specific ca mi-a placut aceasta carte, pai chiar asa si este.....argumentul ferm, consta in puterea de a exprima prin intermediul   recenziei cauza acestei placeri si apoi, daca voi dragi cititori reusiti sa intelegeti ceva.....(pai nu prea este ok!...pffff, de ce?! pentru ca in aceasta situatie, nu a fost suficient de intensa placerea mea si astfel, repede a fost deslusita de voi :)) inseamna ca domnul Cartarescu poate fi citit de toti. 

Romanul Rem, reda din persepctiva naratorului o lume a viselor, lumea in care visul in vis devine realitate. Este magnific aceasta contopire realizata de autor intre vis-viata si realitate-joc. Pana la urma, doreste sa dezvaluie codul care alcatuieste visul, visul frumos, romantic, plin de jocuri nevinovate, inocenta copilariei si iubirea usoara dar dura a varstei timpurii. 

Nu pot rezista tentatiei de a inchide cartea dupa finalul unei file....parca ma gandesc ca in urmatoarea pagina va fi descoperit si definit acest REM  !

Rem-ul e, intr-un fel, ca floarea asta de roua-cerului, un soi de capcana intinsa pretutindeni si totodata cu o rabdare infinita, un loc de trecere care asteapta ani in sir sa fie descoperit si apoi alti ani in sir pana sa ajunga la el singura fiinta care-l poate strabate....

 Pentru aceasta carte, recenzia va fi diferita....nu voi mai povesti pe scurt, nu mai punctez ideile cheie care alcatuiesc desfasurarea actiunii, nu mai divulg intriga....ci doresc sa scriu exact gandurile care mi-au ramas intiparite in emisfere din timpul lecturarii, pentru ca imi plac, scrierile care au continuitate cu visul. 

Imi place Mircea Cartarescu pentru ca reuseste sa apropie prin romanele sale cititorul de scriitor, si astfel se creeaza un tot unitar din care se dezleaga codurile care formeaza acest amalgan, denumit VIATA.

Unii sustin ca in REM ar fi un aparat infinit, un creier colosal care regleaza si coordoneaza, dupa un anume plan si intr-un anume scop, toate visele vietuitoarelor, de la visele de neconceput ale amibei si ale brandusei, pana la visele oamenilor. Visul ar fi, dupa ei, adevarata realitate in care se reveleaza vointa Divinitatii ascunse in REM.

Acest roman face parte din cartile romanesti cele mai bune!

Lectura placuta!

Vălul pictat, W. Somerset Maugham

Cartea Vălul pictat

Autor W. Somerset Maugham

Editura Polirom

An apariţie 2011

Nr. pagini 228

Preţ 16.95 ron la libris.ro

Vălul pictat poate fi definit ca o carte de buzunar, care se pretează a fi citită uşor, cu un fir epic constant, fără prea multe detalii în ceea ce privesc locaţiile desfăşurării acţiunii sau în descrierea personajelor. Aceast roman a fost ecranizat în 2006, câştigând Globul de Aur, cu un succes deosebit cu Naomi Watts şi Edward Norton în rolurile principale.

Mulţumesc celor de la libris.ro pentru amabilitate şi pentru promptitudine, deoarece datorită lor am achizitionat această carte şi am avut posibilitatea de a ma bucura de scrierile ei.

Cartea relevă o poveste tulburătoare de viaţă şi de dragoste trăită de frumoasa Kitty Fane - personajul principal, care în urma unui adulter este forţată de soţul ei, medic bacteriolog, să-l însoţească în China, într-o zonă afectată de holeră. Mariajul tinerei nu este unul clasic, ci mai degrabă poate fi clasat ca un mariaj forţat de circumstanţele vieţii modeste şi în primul rând de inmaturitate dovedită din partea femeii. Într-un fel, putem afirma că soţul acesteia doreşte o răzbunare cumplită astfel încât o forţează pe Kitty să-l însoţească în acel loc murdar de boală pentru a o molipsi si pe ea, totul ducând la o moarte pregătită.

În contact cu suferinţa, cu boala şi moartea, eroina suferă o transformare profundă, care o face să-şi reevalueze viaţa şi să înveţe să iubească. Aceasta are parte de o scurtă perioadă de linişte interioară datorită vieţii monahale, unde cu ajutorul maicilor realizează că poate renunţa la răutate, la vanitate, ranchiună şi înverşunare pentru o transformare total opusă. 

Eroina descoperă că munca în mănăstire îi revigora spiritul, se ducea la mănăstire în fiecare dimineaţă şi revenea la Bungalow la asfinţit. 

Prin această experienţă, descoperă faţa adevărată a soţului, astfel încât realizează că iubirea arătată de el nu este curată şi sinceră, ci doar o alinare şi apoi devenită obişnuintă. 

Personal, cartea mi-a plăcut, acţiunea a fost simplă, însă am fost surprinsă plăcut de narator spre sfârşitul romanului, unde acţiunea a căpătat un alt sens, pe care nu-l aşteptam. Cartea prezintă un sfârşit foarte frumos deşi desfăşurarea acţiunii este tragică, dramatică. 

Vă recomand să citiţi romanul, să realizaţi o comparaţie între ecranizare şi carte. Care a fost oare mai expresiv?!...rămâne totuşi la latitudinea fiecăruia........eu apreciez scrierea în sine!

Toate sunt amestecate, dar discern vag un tipar şi văd înaintea mea o bogăţie inepuizabilă, misterul şi ciudăţenia fiecărui lucru, compătimirea şi milostenia, Calea şi Drumeţul şi, poate, la capătul drumului, pe Dumnezeu.

Lectură plăcută!