În ciuda sentimentelor mele profunde (şi ale lui), uneori mă întreb cum putem să construi o relaţie când abia dacă ne vedem. Îmi amintesc că am citit un interviu cu Katharine Hepburn. Zicea că datoria unei femei într-o relaţie e să fie adorabilă. Mă străduiesc să fiu o prietenă care-l susţine, care nu se plânge, nu-l stresează, şi sunt mai mult decât conştientă de presiunea de la serviciu , aşa că nu-i mai fac şi eu probleme. Ca să fiu dreaptă, şi el face acelaşi lucru pentru mine. Cel puţin aşa cred, din moment ce suntem amândoi aici; îmi imaginez că aranjamentul ăsta o să funcţioneze de minune şi vom trece la următorul nivel (oricare ar fi ălă!). (pag 227)
La cât de complex este Roman în bucătărie, când vine vorba despre viaţa lui personală, este minimalist...nu-şi aglomerează inima cu nimicuri emoţionale. Ia decizii rapide, şi când se desparte, se desparte definitiv. L-am văzut făcând-o. Nu este adeptul dramei de dragul dramei, şi ultimul lucru pe care vrea să-l facă e să se certe. Vrea ca viaţa lui în afara muncii, şi aşa destul de competitivă şi de efervescentă, să reprezinte exact contrariul: o oază de linişte şi de mulţumire. ( pag 239)
Gianluca ascultă cu atenţie fiecare cuvânt pe care îl spun. Continui: în acea dimineaţă am învăţat ceva despre mine. Ce-ai învăţat? Geanluca se aplecă spre mine în aşteptarea răspunsului. Pot descoperi partea frumoasă în cele mai urâte momente. Obişnuiam să cred că arta trebuie să fie legată de lucrurile care îmi aduc bucurie şi îmi dau speranţă. Dar am descoperit că arta poate fi găsită în toate aspectele vieţii, chiar şi în durere. (pag 307)
Dragostea durează numai atunci când două vieţi se unesc fără sacrificii. Nimeni n-ar trebui să renunţe la personalitatea lui pentru altcineva. Oamenii mai procedează uneori aşa, dar asta nu le aduce fericirea pe termen lung. Telefonul sună şi ne întrerupe conversaţia...(pag 391)
Cred că e corect să spun că atunci când lucrurile din viaţa mea se prăbuşesc, o fac în aşa fel încât soarta să fie sigură că mi-am învăţat lecţia...nu există decât un singur loc unde aşi putea merge să-mi adun gândurile şi să înţeleg ce poate să însemne pentru noi toţi viaţa cea nouă a bunicii, şi iată-mă acolo, mult deasupra disputelor, pe acoperişul casei noastre. (pag 404)
...nu e ciudat, cum îmi doresc ceea ce nu pot să am, iar când am, nu pot să-l înţeleg.
( pag 412)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu