Copii ascultasera in tacere. Acum vorbi Marie.
- Maman, unde putem sa fim in siguranta? intreba ea. Spune-i lui Dumnezeu ca noi vrem sa fim in siguranta.
Isabelle dadu din cap (pag 84).
Goethe spunea ca numai copiilor si oamenilor simpli le plac culorile vii (pag 150).
Am oftat si am izbucnit:
- Sa stii ca nu m-am gandit niciodata ca sunt nefericita cu Rick. Acum insa parca e ceva ce nu...de parca am forma un puzzle, un basm in buchetele in care fiecare piesa e la locul ei, insa ansamblul e gresit.
Am simtit un nod in gand si m-am oprit (pag 151).
Apoi s-a intamplat: ca una dintre acele creaturi unicelulare vazute sub microscop, care, fara nici un motiv vizibil, se divide brusc in doua, am simtit cum noi ne desfacem in doua entitati distincte, cu persepctive separate. Era ciudat: nu-mi dadusem seama cat fuseseram de apropiati pana cand nu ne-am distantat (pag 153).
A fost ca o unica miscare prelunga. N-a existat un moment in care sa-mi spun acum eu fac asta, acum el face asta. N-a existat gandire, doar doua trupuri care se recunosteau, intregindu-se unul pe altul. N-am adormit inainte de rasaritul soarelui (pag 175).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu